Campania globala pentru educatie 2014: Drepturi egale, sanse egale!

Campanie pentru educaţie

Între 5 şi 11 mai, 2014, numită Săptămâna de acţiune, în multe dintre şcolile din întreaga ţară se desfăşoară o serie de activităţi educative, în favoarea integrării în şcoală a tuturor copiilor, la iniţiativa şi în colaborare cu „Salvaţi copiii”, în cadrul Campaniei Globale pentru Educaţie, intitulată „Drepturi egale, şanse egale!”.

Ideea generoasă asupra căreia campania intenţionează să atragă atenţia opiniei publice este aceea că fiecare copil – sănătos sau cu dizabilităţi – trebuie să poată în mod real beneficia de dreptul la educaţie.

În România sunt peste 72000 de copii cu dizabilităţi şi doar o treime dintre ei frecventează învăţământul de masă. Un număr de 28.477 dintre copiii cu dizabilităţi nu frecventează nicio formă de învăţământ (http://www.copii.ro).

 În întreaga lume, aproximativ 93 de milioane de copii sub 14 ani, adică 1 din 20, este afectat de dizabilităţi moderate sau severe. Această situaţie este asociată cu marginalizarea socială şi cu sărăcia. Conform estimărilor Băncii Mondiale, la nivelul persoanelor celor mai sărace din lume, una din cinci este o persoană cu dizabilităţi.

În cadrul campaniei, elevii aduc în discuţie, în faţa decidenţilor din comunităţile lor, o serie de întrebări: Care este impactul neparticipării la educaţie asupra vieţii copiilor cu dizabilităţi? Dar asupra comunităţii în care aceştia trăiesc? Ce înseamnă calitatea vieţii?

Printre activităţile educative desfăşurate în Colegiul Naţional Spiru Haret, din Bucureşti, elevii din clasele a IX-a şi a X-a, profil uman, sunt antrenaţi să se implice în Campania Globală pentru Educaţie, ediţia 2014. Aceştia îşi propun să dezbată şi să argumenteze pro sau contra educaţiei incluzive, ilustrând, totodată, prin exemple concrete, decizia care poate fi luată în cazul unui copil cu cerinţe educative speciale (CES) de a urma cursurile învăţământului de masă sau pe cele ale învăţământului special. Pornind de la diverse experienţe din viaţa şcolară, elevii sunt în măsură să identifice o serie dintre deosebiri între educaţia incluzivă şi educaţia integrată.

Pornind de la premisa conforma căreia individualizarea învăţării este una dintre direcţiile de dezvoltare ale educaţiei, sunt analizate diferite modalităţi educative prin care un anumit conţinut cognitiv poate fi prezentat astfel încât să răspundă particularităţilor de învăţare ale formabililor.

Între ideile care se desprind este şi aceea conform căreia copiii cu cerinţe educative speciale (CES) au, pe lângă aspectele educative de ordin general, şi trebuinţe care decurg din particularităţile lor de dezvoltare psihice şi/sau fizice. Această situaţie face necesară promovarea unor strategii educaţionale adaptate la cerinţele beneficiarilor şi, de aici, crearea unor premise reale de acces şi participare şcolară, şanse mai bune de integrare socială.

În acest context, elevii au ocazia de a conştientiza faptul că ignorarea cerinţelor speciale a avut, de-a lungul timpului, consecinţe dintre cele mai diverse. Printre acestea, inadaptarea şcolară şi, mai grav, abandonul şcolar.

Educaţia menită să răspundă specificului formabilului transpune dreptul la educaţie într-un demers prin care există şanse mai bune pentru ca viaţa să poată fi trăită în parametrii consideraţi normali pentru comunitatea respectivă.

O educaţie care să se adreseze tuturor copiilor, indiferent de caracteristicile şi disponibilităţile acestora, aplică, de principiu, ideea de incluziune socială.

Incluziunea permite valorizarea diversităţii în cadrul procesului de dezvoltare comunitară, poate fi un reper important al unei educaţii pentru o lume diversă. Punctul de pornire este cel al unui mediu educativ incluziv, realizat şi prin intermediul parteneriatului şcoală – familie – comunitate.

Ideea care se impune în mod incontestabil, ca urmare a activităţilor desfăşurate în cadrul campaniei, exprimată prin expresia educaţia pentru toţi, este aceea că, aceasta merită adoptată ca un reper moral important, pentru că, în sine, transmite un apel umanist la repararea nedreptăţilor, inegalităţilor şi discriminărilor pe care, de-a lungul timpului, societăţile le provoacă, marginalizând, chiar izolând, pe unii dintre copii.

 

Cristina ŞTEFAN