Sarbatoarea Sadirea Pomilor

Astfel s-a numit evenimentul ce a avut loc ieri, 17 mai 2011, în Sala Noica a Colegiului Naţional „Spiru Haret“, la ora 11, având ca profesori coordonatori pe Luminiţa Gheorgheasa, Cristina Ştefan, Liliana Hera şi Sanda Amarandei. 

Alexandru Ciacoi a deschis evenimentul, cu o frumoasă audiţie la pian, foarte antrenantă, ce a lăsat publicul mască; apoi a urmat discursul managerului de proiect, prof. dir. adj. Florin Vlăsceanu, ce a spus câteva cuvinte despre ,,Primăvara şcolilor“, proiect desfăşurat sub patronajul Primăriei Sectorului 2.

Alexandru Constantinescu, directorul Colegiului Naţional „Spiru Haret“, a ţinut să amintească faptul că „Sărbătoarea Sădirea Pomilor“ a fost instituită prin,,deciziunea nr. 7730, spre a dezvolta şi stimula în generaţiunile tinere gustul şi dragostea pentru sădirea pomilor“, cum spune însuşi Spiru Haret, în documentul din 13 februarie 1902, cu numărul 249. Cea care a descoperit preţiosul document a fost prof. coordonator Cristina Ştefan.

 Ştefania Tudorache, din clasa a XI-a G, a ridicat câteva întrebări interesante privind încălzirea globală, ca apoi să ne invite la vizionarea unei animaţii privind viitorul omenirii, cu efectele care vor exista dacă omul nu va înceta să mai polueze mediul înconjurător; animaţia a făcut publicul să cadă pe gânduri.

 A urmat un moment liric plăcut: Valentin Oprea, de la clasa a IX-a B, şi Andreea Lungu, a IX-a G, au cântat „Pădure nebună“.

Ştefania Tudorache împreună cu Veronica Bogdan au recitat din Lucian Blaga şi din Dimitrie Anghel.

 Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu“ a preluat atenţia printr-un video amuzant realizat pe 1 aprilie, cu ocazia plantarii de puieti in padurea Scrovistea

Cei din Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida“ au prezentat două proiecte despre păduri (Anne-Marie Stirbu şi Nicoleta Mihăilescu) şi defrişări (Bogdan Rizescu).
Interesant a fost că am aflat lucruri ce nu sunt luate în seamă, dar care ar trebui să ne îngrijoreze; spre exemplu, dacă ritmul defrişării rămâne constant, până la sfârşitul secolului vom rămâne fără păduri. Inimaginabil, dar datele arată clar acest fapt…

Au mai prezentat proiecte Colegiul Economic „A.D. Xenopol“ (Ioniţă Vlăduţ) şi Liceul Teoretic „Lucian Blaga“ (prof. coordonator Margareta Iordan).

Întâlnirea a fost încheiată de Marina Anghel, Colegiul Naţional „Spiru Haret“, a X-a H, printr-o melodie – aş îndrăzni să afirm – foarte bine interpretată, a lui Pink, „I don’t belive you“.

Un eveniment plăcut, de unde elevii au putut afla lucruri utile şi aplicabile privind economisirea de energie, precum şi altele, alternate cu momente lirice. Sala nu s-a plictisit şi, cu siguranţă, a plecat cu ceva în plus. Şi să sperăm ca pe viitor contribuţia acestei zile să se vadă…