Spiru online. Totul va fi bine

Ne-am mutat și noi în școala virtuală. Azi am făcut primele lecții online, o oră cu clasa a V-a și două cu clasa a IX-a E, unde sunt și diriginte.

Dar să o iau cu începutul. Și să nu mă judecați. Am predat până acum doar în sala de clasă. Aia adevărată. 

 

Miercuri, săptămâna trecută, în prima zi de școală închisă, la noi a fost CA, s-a schițat un plan. „Schițat” am zis? Joi deja am primit conturile, vineri clasele virtuale făcute, pe platforma siiir.adma.ro. Sâmbătă am „cercetat” noul spațiu (obținut cu Google Classroom), să știu pe unde intru, pe unde calc, să știu ce butoane, ce ferestre, ce holuri, unde duc, cum intru în clase.

 

                

 

ELEVII. Imediat ce am trimis codurile pentru lecțiile create pentru elevii mei (un fel de săli de clasă virtuale), au venit primele reacții. Clasa a V-a fremăta pe grupul de WhatsApp sau în mesaj privat. Toată sâmbăta m-au întrebat când facem lecție online, cum voi da teme, cum le voi corecta, de câte ori ne vom vedea, de la ce oră etc., etc. etc. Înmulțiți întrebările astea cu multe, multe vocișoare și veți avea imaginea fluxului de notificări de pe telefonul meu sâmbătă. IXE-ul, clasa mea, a fost rezonabil, echilibrat, disciplinat. IXG-ul, cam prea rezonabil. În fine, XIB-ul, discreți toți. Să nu mă deranjeze prea mult. (Cred că oboseala acumulată cu școala, așa cum o știm în sens clasic, nu în noul sens, acesta cu școala online, crește proporțional cu vârsta elevilor, dar asta e altă discuție). 

 

Duminică dimineața am făcut simulări de câteva minute cu aplicația Hangouts, cu câțiva elevi disponibili la momentul acela: Ana mică a apărut cu un pisoi în brațe și era în fața ecranului foarte preocupată să nu scape pisicuța, Alesia - tot  mică, încerca să alunge (fără succes) niște veri/ frați mai mici, gălăgioși, Alex, în fine (tot mic), foarte important și în deplină siguranță la biroul lui. Cu cei mari, de a noua, a mers bine, bine: Vero și Horia C (IXE), Alexandra Z (IXG). Cei de a XI-a, ați ghicit - indisponibili duminică dimineața. Și am ajuns la astăzi - luni. 

 

Vreau să vă spun din capul locului că nu e deloc același lucru să predai „de la distanță”. În sala 5, parter, corp nou, unde învață clasa mea a V-a de obicei, ajungi ușor, nu ai cum să ratezi, fiindcă la noi clasele de gimnaziu, cele patru, sunt aliniate și pe latura aceea a școlii e zumzetul ăla de gimnaziu, specific. Intru, sunt cuminți în bănci, e un spațiu ordonat, se ridică în picioare, salutul ca un ritual,  apoi lecția, îi fac curioși etc., etc. Luni la prima oră (acum, când scriu, deja e marți), când mi-am deschis netul, telefonul meu a explodat: 60 și ceva de mesaje de la „micii spiriști”, cum îi am eu pe WhatApp, doamna, unde intrăm, dar eu nu am web, cum vom scrie, ce vom face, cum trimitem tema, cine citește primul, vreau eu, dar și eu vreau. Vocișoarele.  

 

La 8,30 am început ora de română. Au „intrat” repede. Unii. Alții, vreo 6, au nimerit în întâlnirea de duminică!!! Deci primele 10 minute au tot bâjbâit câțiva, iar noi, cei care eram pe „întâlnirea de luni” și nu pe cea de duminică, explicam în paralel pe WhatApp să plece din duminică și să se mute luni. În fine, au nimerit toți link-ul corect. Daaar!!!! au descoperit chat-ul!!!! Și ce credeți? Se făcea dintr-odată că suntem în sala de clasă și vorbesc câțiva pe ascuns, pe șoptite sau cu bilețele. Coșmarul oricărei ore cumsecade. Doar că în clasa asta virtuală profesoara vede „bilețelele”, că doar eu nu am avut de lucru și le-am arătat chatul: nu suntem toți, nu e Luca, nu e nici Yannis, eu nu am web, a intrat Yannis, a ieșit Camelia, eu sunt pe telefon - am voie?, da e bine, scriu și eu pe chat, a intrat iar Camelia, nu aud, acum aud ... În tot timpul ăsta, Fane (el și-a ales numele, fiindcă sunt vreo trei de Ștefan) dezactiva microfoanele tuturor, fiindcă le spusesem să activeze sonorul doar când vorbesc. Așa că m-am trezit în câteva rânduri că vorbesc singură. 

 

Când, în fine, s-au așezat lucrurile, ne-am apucat de exerciții și am convenit ca în timp ce unul rezolvă cu voce tare, ceilalți să scrie în caiete și să anunțe dacă nu înțeleg ceva și rămân în urmă (asta e tare bizar - să nu îi pot urmări - le cunosc deja expresia feței, a privirii, știu când e ceva în neregulă; aici în classrooom, nu am cum să văd asta, of!). 

Luăm ceva avânt - pare că începe să meargă, cineva zice am rămas în urmă, cu vreo trei exerciții. De ce nu ai spus la timp? zic. Eu am spus, dar era microfonul închis. Of ...

 

Următoarele două ore am lucrat cu clasa mea, IXE. A fost chiar bine. Parcă nimic nu ne-a grăbit, am citit și am discutat în tihnă. Am și scris. A fost cald și bine la noi în clasă. 

 

Am avut în câteva momente, cu fiecare dintre clase, sentimentul că nu se întâmplă ce trebuie, că nu îi pot urmări, capta cum trebuie, că, de fapt, este un simulacru de lecție. Am cerut de la copiii mei de a noua la final foto cu ce au scris în „oră”, în timp ce am discutat. Mi-a plăcut ce am văzut. Idei ordonate, inteligente, scheme. Lecție adevărată. 

Și atunci am prins curaj. Lecția e cu profesori și elevi. Undeva, într-un spațiu. Totul va fi bine. 

 

Desen de Irina Necula, clasa a V-a, Colegiul Național „Spiru Haret” București

 

 

Punct şi virgulă

Prof. Dr. Camelia Săpoiu

Colegiul Național ”Spiru Haret” București

http://cameliasapoiu.blogspot.com/2020/03/spiruonline-totul-va-fi-bine.html?m=0